1893
După absolvirea școlii primare din satul său urmează din nou clasa a IV-a, la liceul romano-catolic din Sibiu, pentru a învăța limba maghiară și germană și a-și putea continua astfel studiile.
1894-1900
Urmează primele șase clase ale liceului de stat maghiar.
1900-1902
Se transferă la liceul românesc „Andrei Șaguna” din Brașov.
Se dedică cu pasiune studiului limbii și literaturii române.
Aici își ia bacalaureatul.
1902-1905
Urmează și absolvă Seminarul Teologic-Pedagogic „Andreian” din Sibiu (singura instituție de învăţământ superior românesc din Transilvania la acea vreme), la dorința părinților săi de a deveni preot în satul natal.
1903 iulie
Își începe activitatea publicistică la „Telegraful Român”, cu articolul în foileton (trei părți): Rătăciți, necunoscând Scripturile. Reflexiuni.
1905
Apare prima sa lucrare în volum (Limba nouălor cărți bisericești, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu), care s-a bucurat de o bună receptare în presa din Vechiul Regat, fiind apreciată și de Nicolae Iorga.
1905-1906
Conștient de dificultățile cărora avea să le facă față poporul român din Transilvania, pleacă pentru completarea studiilor la București, cu o bursă a Universității, unde urmează cursuri de istorie (Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Ioan Bogdan), de filosofie și pedagogie (Titu Maiorescu, Constantin Dimitrescu-Iași) și istoria literaturii române (Ioan Bianu).
Aici stabilește strânse legături cu Emil Gârleanu, Ștefan O. Iosif, Ilarie Chendi, Mihail Sadoveanu, George Coșbuc, Panait Cerna și alți scriitori, despre care va consemna mai târziu amintiri valoroase.
Preocupat de necesitatea de a-și continua studiile, pleacă, cu o bursă (obținută de Nicolae Iorga de la „Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor”), la Strasbourg/Strassburg (pe atunci în Germania) și Jena, unde urmează cursuri de istorie universală, filosofic, pedagogie și filologie romanică, avându-i ca profesori pe Rudolph Christoph Eucken (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1908) și pe renumitul pedagog Wilhelm Rein.
În întreaga perioadă menționată continuă să urmărească stările de lucruri din Transilvania și să publice studii, unele de mari dimensiuni, în periodice din Transilvania și Vechiul Regat.
Se documentează pe teren, în regiunile cu populație minoritară, în legătură cu problema educației și a bilingvismului în școală.
1909 decembrie
Își susține doctoratul la Jena sub îndrumarea lui Wilhelm Rein cu teza, devenită clasică, în domeniul bilingvismului în școală: Der moderne Utraquismus oder die Zweisprachigkeit în der Volksschule (Utracvismul modern sau bilingvismul în școala populară).
Întors acasă ca doctor în Filosofie și Pedagogie este numit inspector (referent) al școlilor subordonate Arhiepiscopiei Ortodoxe a Transilvaniei, cu sediul la Sibiu.
Existența școlii românești (confesionale) era grav amenințată, datorită prevederilor legii Apponyi, care urmărea deznaționalizarea populației românești, inclusiv prin religia predată și practicată în limba maghiară.
Activitatea sa organizatorică, de îndrumare și publicistică desfășurată în acei ani a avut drept efect salvarea de la pieire, în mare măsură, a școlii românești transilvănene.
1910
Se publică teza sa de doctorat: Der moderne Utraquismus oder die Zweisprachigkeit în der Volksschule, Hermann Beyer & Söhne, Langensalza.
1911
Se căsătorește la Brașov, la biserica la Biserica „Sfânta Treime”-Grecească, cu Veturia Nicolau, originară din Brașov, artistă lirică având studii la Jena.
1912
Devine secretar al Secției Școlare a „Astrei” și membru în comitetele de redacție ale revistelor „Luceafărul”, „Românul” și „Transilvania”, în paginile cărora a susținut, sub diferite pseudonime, acțiunile întreprinse în calitatea lui de inspector al școlilor.
Leagă în acest timp și consolidează relațiile de colaborare cu organizații și publicații din Transilvania, Bucovina și Vechiul Regat, de la București, Galați, Iași și Cernăuți.
1914
Războiul mondial început în vara anului 1914 îi întrerupe activitatea.
Autoritățile maghiare urmăresc să îi anihileze eforturile puse în slujba idealurilor naționale și încearcă mobilizarea sa în armata austro-ungară.
În fața pericolului este obligat să se refugieze în Vechiul Regat, la București, cu riscul de a fi declarat dezertor.
Desfășoară o intensă activitate publicistică și de cercetare științifică.
Cooptat în comitetele de redacție ale periodicelor „Revista Generală a Învățământului” și „Buletinul Casei Școalelor”, iar după intrarea României în război, în acela al „Gazetei Ostașilor” alături de Nicolae Iorga, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu și alți câțiva scriitori de seamă.
Publică mai multe cărți pe teme de istoria școlii românești din Transilvania.
1914 noiembrie
Își începe activitatea cultural-politică la București, unde fondează, împreună cu Constantin Bucșan și Gheorghe Popp, revista săptămânală politică și culturală ,,Tribuna”, în paginile căreia desfășoară o intensă propagandă în vederea intrării României în război alături de Antantă, pentru eliberarea Transilvaniei.
1915
Este condamnat la moarte, în contumacie, în același proces cu Octavian Goga, Octavian Tăslăuanu, Avram Imbroane ș.a., de către Tribunalul Militar din Cluj, pentru „trădare”.
Refugiat în Moldova ca urmare a pericolului generat de eșecurile românești pe front și de înaintarea armatelor germane spre Capitală.
1917 martie 12
Trece, împreună cu soția și cu cei trei copii mici (Octavian, Ileana, Forel), în Rusia (Basarabia) cuprinsă de febra revoluționară, mai întâi la Cherson, apoi la Chișinău.
Desfășoară o vastă activitate de ridicare a nivelului cultural și politic al românilor basarabeni în spiritul libertăților aduse de revoluție, în direcția redeșteptării conștiinței naționale și a obținerii autonomiei lor culturale și apoi politice.
În strânsă colaborare cu nucleul de patrioți din jurul săptămânalului „Cuvînt Moldovenesc”, în frunte cu Pan Halippa, este inițiatorul Partidului Național Moldovenesc și al politicii de îndrumare pe linie națională în Basarabia a revoluției sociale ruse.
1917 vara-toamna
Este principalul organizator al acțiunilor care au dus la naționalizarea învățământului basarabean și la introducerea alfabetului latin în școală și administrație. Aduce în Basarabia prima tipografie cu litere latine și publică primele periodice și manuale școlare tipărite cu acest alfabet. Editează la Chișinău revista „Școala Moldovenească”, singura publicație pedagogică răspândită pe întreg teritoriul locuit de români.
1917 octombrie 1
Editează ziarul „Ardealul”.
1918 ianuarie 2
Cofondator al „Comitetului Național al Românilor Emigranți din Austro-Ungaria”, Odessa.
1918 ianuarie 24
Ziarul „Ardealul” este transformat în cotidian, sub numele „România Nouă”, cu subtitlul: „Organ de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor”.
Autor al primei „Declarații” de Unire a Tuturor Românilor, semnată de fruntași din toate ținuturile locuite de români, publicată în primul număr al „României Noi”.
1918 martie
După semnarea Tratatului preliminar de pace cu Puterile Centrale (numit și Tratatul de la Buftea sau Pacea de la Buftea, 20 februarie/5 martie 1918), acord internațional încheiat între guvernul român și guvernele Triplei Alianțe, având ca obiect principal încetarea stării de beligeranță pe Frontul Român, datorită nucleului patriotic românesc din jurul „României Noi”, Chișinăul devine centrul politicii de unire a tuturor provinciilor locuite de români.
Chemat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei pentru a fi numit în funcția de secretar general al Resortului de Instrucție Publică, se înapoiază în provincia natală, unde conduce efectiv opera de organizare a întregului învățământ din Transilvania, acțiune de mare amploare și de importanță istorică.
Până la desființarea, în aprilie 1920, a Consiliului Dirigent, desfășoară o intensă activitate de organizare și îndrumare, transformând învățământul confesional românesc în învăţământ de stat, creând o largă rețea de școli românești de toate categoriile și păstrând, în același timp, pentru minoritățile naționale, o vastă rețea de școli confesionale și de stat.
Are cele mai mari merite în crearea și organizarea Universității românești din Cluj, al cărei profesor de pedagogie a devenit.
1919 iunie 3
Ales membru corespondent al Academiei Române.
Pentru meritele sale devine comandor al Ordinului „Ferdinand” și Mare Ofițer al „Coroanei României” și al „Stelei României”.
1919 toamna
Se înființează și își deschid cursurile peste 1 300 de școli primare românești de stat, 20 de licee, 40 de școli civile, 11 de arte și meserii, 8 școli normale, iar în învățământul superior Universitatea din Cluj, Politehnica din Timișoara și Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din Cluj.
Profesor de Pedagogie și Istoria pedagogiei la Universitatea din Cluj (între anii 1940-1945 mutată la Sibiu).
Promotor al concepției privitoare la crearea unei pedagogii și a
Ca profesor și pedagog militant, devine inițiatorul și susținătorul concepției despre necesitatea unei pedagogii românești militante, specifice caracteristicilor poporului român și al ridicării întregii națiuni prin educație.
Publică numeroase cărți și articole în presa din țară, pe teme școlare, bisericești, minoritare, general-culturale și memorialistice.
Până în 1945 a publicat circa 100 de lucrări în volum și broșură și 1 500 de studii și articole în circa 150 de periodice.
1922
Devine președinte al Secției Școlare a „Astrei” și militează pentru extinderea activității acestei instituții în întreaga țară.
1926-1927
Activitate intensă pentru extinderea în Basarabia a Asociațiunii „Astra”.
1923-1940
Contribuie decisiv la organizarea apărării împotriva activității din ce în ce mai intense a organizațiilor ce urmăreau revizuirea Tratatelor de pace, pentru constituirea „Ligii Antirevizioniste Române”, al cărui vicepreședinte pentru Transilvania a fost ales, pentru reunificarea religioasă a românilor.
Publică un mare număr de lucrări în volum și studii și articole în periodice pe teme de educație, învățământ, organizare școlară și istorie națională.
Pe lângă activitatea didactică, a desfășurat în toată această perioadă și o intensă activitate pe plan național: propagator cultural, prin conferințe ținute în întreaga țară, ca președinte al Secției Școlare a „Astrei”.
Membru al „Extensiunii Universitare” clujene.
1940
Refugiat la Sibiu cu Universitatea din Cluj în „exil”; rămâne aici până la moarte, locuind pe str. Ion Rațiu nr. 3.
1941
Apare Bio-bibliografia Profesorului Onisifor Ghibu (Iosif Naghiu, Ioan Moga, Ioachim Crăciun, Editura „Cultura Românească”, București), bilanț al carierei sale și portofoliu editorial extins, ulterior completat în manuscris de Onisifor Ghibu și de Octavian Ghibu.
1945 martie-octombrie
Arestat, Internat în lagărul de deținuți politici de la Caracal, unde a ținut un „jurnal”.
1945 noiembrie
Este cel dintâi profesor pe care regimul politic instaurat în martie 1945 l-a „epurat” din Universitatea din Cluj, la a cărei constituire avusese un rol de prim ordin.
Rămas la Sibiu, în ciuda condițiilor extrem de grele, și-a continuat cercetările cu caracter istoric-cultural, elaborând un mare număr de lucrări privind trecutul școlii, al bisericii și al culturii românești, precum și activitatea unor mari personalități: Andrei Șaguna, Florian Aaron, Samuil Micu, Gheorghe Lazăr, Vasile Goldiș, Gheorghe Dima, Picu Procopie Pătruț ș.a.
A consemnat în scris și a înregistrat pe bandă magnetică o parte a memoriilor sale, precum și numeroase date privind viața și activitatea unor personalități cu care a avut relații de colaborare sau cu care a avut confruntări de opinii.
Și-a ținut un „jurnal” cu însemnări, care acoperă o bună parte din această perioadă.
Cu toate că nu putea publica nimic și nu putea fi nici citat, a continuat să scrie, să elaboreze lucrări și să urmărească viața politică și culturală a țării, înaintând numeroase memorii conducerii de stat, conducerii Bisericii Ortodoxe Române, Academiei R.P.R., ca și unor organizații internaționale sau personalități politice străine.
Cu toate condițiile extrem de grele, materiale, locative și spirituale, în care a fost obligat să trăiască, a continuat să lucreze, lăsând moștenire o bogată arhivă, cea mai mare parte a ei fiind depusă la Arhivele Statului din București.
Fiii săi Octavian și Mihai primesc de la tatăl lor sarcina de a îngriji moștenirea științifică și culturală, fondul de carte, arhivistic și cel de manuscrise, în vederea conservării și publicării.
Mai ales Octavian și-a făcut din toate acestea țeluri primordiale până la sfârșitul vieții sale (1996).
1947
Decesul fiului său Forel, înmormântat în Cimitirul Municipal din Sibiu.
1948
Eliminat din Academia Română.
1956 octombrie 31
Memoriu adresat conducătorilor sovietici, în legătură cu relațiile dintre cele două țări și retrocedarea Basarabiei; cere imperios repararea „crimei” lui Stalin, din iunie 1949, privind cedarea Basarabiei, a Bucovinei și a unei părți din nordul Moldovei, precum și retragerea trupelor sovietice din țară.
1956 decembrie
Arestat, judecat și condamnat de Tribunalul Militar Sibiu la 5 ani închisoare corecțională pentru memoriul adresat conducerii statului sovietic.
1956-1958 ianuarie
Detenție la Făgăraș.
Petru Groza, aflat patul de moarte, îi solicită și obține (într-un grup restrâns de cunoștințe ale sale) grațierea, acordată de Gheorghe Gheorghiu-Dej.
1958
Revine la Sibiu, unde își continuă activitatea științifică și memorialistică.
1959
Decesul soției sale, Veturia, înmormântată în Cimitirul Municipal din Sibiu.
Începe activitatea de editare a operei sale, prin apariția primului volum postbelic (Amintiri despre oameni pe care i-am cunoscut, Editura Dacia, Cluj-Napoca).
Redeșteptarea interesului pentru personalitatea lui Onisifor Ghibu, pentru viața și opera sa.
Pagina web cuprinzând albumul Familiei Ghibu, realizată de Ioana Rădulescu și Irina Cristescu https://fotoalbumulghibu.wordpress.com/
Lansarea proiectelor Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe de evocare și valorizare în spațiul public a personalității și operei lui Onisifor Ghibu și de digitizare sistematică a operei sale edite (antume și postume).
Text și selecție fotografii: muzeograf Corneliu Beldiman
Datele despre Onisifor Ghibu privind perioada 1883-2001 au fost adaptate după: Octavian O. Ghibu, Tabel cronologic, în Oameni între oameni. Amintiri, Selecție și introducere de Ion Bulei; text stabilit, tabel cronologic și indice de nume de Octavian O. Ghibu; note și comentarii de Ion Bulei, Octavian O. Ghibu, Șerban Polverejan, Editura Eminescu, București, 1990, p. 15-18; idem, Tabel cronologic, în Onisifor Ghibu, Ziar de lagăr. Caracal 1945, Ediție îngrijită de Romeo Dăscălescu și Octavian O. Ghibu; cuvânt înainte de Romeo Dăscălescu; tabel cronologic, postfață și note de Octavian O. Ghibu, Editura Albatros, București, 1991, p. XV-XX; idem, Tabel cronologic, în Onisifor Ghibu, La a douăzecea aniversare a Universității Daciei Superioare, Ediția a doua îngrijită, revăzută, cu prefață de prof. univ. dr. Crișan Mircioiu și o Addenda, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2001, p. 13-16.
Sursa publicațiilor digitizate apărute până în 1945 (fără linkuri citate): Biblioteca Onisifor Ghibu, Colecția Irene Cristescu, București. Aducem mulțumiri doamnei Irene Cristescu, strănepoata lui Onisifor Ghibu pentru colaborarea oferită cu mare generozitate în cadrul proiectului Ghibu_Digital.
Sursa fotografiilor: albumul fotodigital online al lui Onisifor Ghibu și al familiei sale – realizare Ioana Cristescu și Irene Cristescu – https://fotoalbumulghibu.wordpress.com/, accesat la 5 iulie 2023.